Reteaua Corect

Aproape 20 de lansări de carte la cea de-a IV-a ediție a Salonului de Carte Bookfest Târgu Mureș

Scris de newsreporter in 25 septembrie 2017 la 12:25, in Arts. 300 vizualizari Intra in discutie Taguri2017, a IV-a ediție, bookfest, lansari de carte, Targu Mures shortlinkhttp://crct.ro/nrzy

Aproape 20 de volume au fost lansate, începând de joi până duminică, la cea de-a patra ediție a Bookfest Târgu Mureș, la care au participat 50 de edituri, cu o ofertă de peste 50.000 de cărți, transmite Agerpres.

Din cele 19 volume lansate la Bookfest Târgu Mureș, 12 au fost scoase de editura Humanitas, cel mai mare succes înregistrându-l ''Peisaj după isterie'', de Mircea Cărtărescu.

''A fost o ediție minunată a Bookfest Târgu Mureș, toate lansările au fost reușite, cea mai mare deschidere la public au avut-o cărțile lui Mircea Cărtărescu. Acestea au fost și cele mai căutate'', a declarat pentru AGERPRES directorul Editurii Humanitas, Lidia Bodea.

Pe lângă ''Peisaj după isterie'', al lui Mircea Cărtărescu, considerat Bestseller Humanitas 2017, și ''Enciclopedia zmeilor'', al aceluiași autor, în cadrul Bookfest Târgu Mureș au mai fost lansate volumele ''Pelinul negru'' de Ioana Nicolaie, ''Ocolul Mării Negre în 90 de zile. Șapte țări, opt granițe și o lovitură de stat în prime-time'' al jurnalistei Sabina Fati, ''Balena albastră'' și romanul de debut al sociologului Sebastian Lăzăroiu.

De asemenea, au mai fost lansate volumele ''Sub pământ. Sub ape. De la mic la mare. Atlasul minunilor lumii'' de Daniel Mizieliński și Aleksandra Mizielińska, ''Tezaurul României la Moscova'' de Marian Voicu, reeditarea unui bestseller interbelic, ''Istoria Basarabiei'', de Ion Nistor, dar și ''De ce e România astfel? Avatarurile excepționalismului românesc'', de Vintilă Mihăilescu, publicată de editura Polirom, o replică la cartea cu titlu similar a istoricului Lucian Boia (''De ce este România altfel?'', apărută în 2012).

La Bookfest Târgu Mureș a fost lansat și volumul ''Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu'', scrisă de Tatiana Niculescu Bran, precum și volumul ''Înalt este numele tău'' de Ioana Bradea și ''Nautilus'' — autor Ioana Bâldea Constantinescu. De asemenea, au fost lansate romanele ''Aviatorul''— de Evgheni Vodolazkin și ''Iată-mă!'' —de Jonathan Safran Foer, ''Copilăria lui Kaspar Hauser'' — de Bogdan-Alexandru Stănescu, ''Sfârșitul'', de Attila Bartis, ''Apele Nordului'', de Ian McGuire, ''Cei opt munți'', de Paolo Cognetti, și ''Contraviața'', autor Philip Roth.

Salonul de Carte Bookfest Târgu Mureș a fost organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu sprijinul Consiliului Județean Mureș. La eveniment au participat importante edituri din țară — Humanitas, Polirom, RAO, Corint, Curtea Veche Publishing, Nemira, Litera, ALL, Niculescu, Herald, Univers Enciclopedic, Integral dar și distribuitori de carte precum Okian (reprezentanți Pearson-Longman în România).

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.